Definiția refugiatului conform Convenției privind statutul refugiaţilor din 1951 (ratificată și de România) stabilește că o persoană devine refugiată atunci când își părăsește țara din teama justificată de persecuție pe motive precum rasa, religia, naționalitatea, apartenența la un anumit grup social sau opiniile politice. 

Astfel, statutul de refugiat nu este determinat de situația financiară a unei persoane, ci de motivele lor pentru a căuta protecție în altă țară.

Refugiații aleg să fugă din calea războiului, violențelor și persecuției, nu din cauza sărăciei. Chiar dacă unii dintre ei pot avea o situație financiară bună în țara lor de origine, acest lucru nu îi împiedică să devină refugiați atunci când se confruntă cu amenințări la adresa vieții sau libertății lor. Mai mult, este important să subliniem că refugiații pot ajunge să trăiască în sărăcie în timpul călătoriei lor periculoase în căutarea unui loc sigur.

Recunoașterea calificărilor și experienței anterioare reprezintă una dintre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă refugiații atunci când ajung într-o țară nouă. 

Chiar și cei cu o situație financiară bună în țara lor de origine pot întâmpina dificultăți în a-și valorifica calificările și experiența anterioară în noua țară, ceea ce poate afecta șansele lor de a obține un loc de muncă adecvat și de a se integra în societatea gazdă.

Prin urmare, este important să înțelegem că statutul de refugiat este determinat de nevoia de protecție împotriva persecuției și violenței, nu de situația financiară a unei persoane.  

Copiii refugiați din Ucraina încă se confruntă cu numeroase provocări în urma conflictului din țara lor: 

Trauma și stresul – Experiențele de război și de fuga au cauzat traume și stres emoțional copiilor.  

Pierderea casei și a familiei – Mulți copii refugiați din Ucraina au fost nevoiți să-și părăsească casele și familiile în căutarea siguranței. Această pierdere a fost devastatoare pentru ei.

Accesul la educație – Copiii refugiați întâmpina dificultăți în accesarea educației în  România din cauza diferențelor de limbă, de sisteme educaționale sau de resurse.

Sanatate și siguranță – Accesul la servicii medicale și la condiții de trai adecvate sunt o provocare pentru copiii refugiați.  

Integrare socială –  Adaptarea la o nouă țară și la o nouă cultură este un proces dificil și de durată pentru copiii refugiați din România.

Susține și tu un copil refugiat ucrainean stabilit în Timișoara printr-o donație minimă de 10 Ron pentru pachete cu alimente la Timotion 10 – Timişoara se mişcă!  https://timotion.ro/cui-sa-donezi/logs-timisoara-alaturiderefugiati-2/

Mitul potrivit căruia Rusia și Ucraina sunt același popor sunt menite să reducă complexitatea istoriei și identității ucrainene la o simplă extensie a culturii ruse. 

Afirmațiile lui Putin, care susțin că Ucraina nu a existat niciodată ca stat separat și că identitatea ucraineană a fost mereu parte a unei naționalități triune: ruse, belaruse și ucrainene, sunt inexacte și simpliste. 

Este adevărat că există o moștenire comună a regatului Kievan Rus (862–1242), care a fost o federație politică medievală în zona modernă a Belarusului, Ucrainei și a unei părți din Rusia. Totuși, această moștenire nu poate fi folosită ca argument pentru a minimaliza identitatea și istoria distincte a Ucrainei.

De-a lungul secolelor, teritoriul Ucrainei a fost martor la o serie de schimbări complexe și variate de dominație și influențe externe. De la Imperiul Mongol la Commonwealth-ul Polono-Lituanian, de la Imperiul Austro-Ungar la Imperiul Rus și chiar controlul polonez, românesc și cehoslovac între cele două războaie mondiale, istoria Ucrainei este una marcată de diversitate și independență.

Afirmația că Ucraina a fost întotdeauna parte integrantă a culturii și statului rus nu ține cont de aceste realități istorice complexe și dinamice. Încercările de a reduce identitatea și istoria ucraineană la o simplă extensie a Rusiei sunt nedrepte și false.

Fiecare popor are dreptul la propria sa identitate și istorie, iar Ucraina nu face excepție. Este important să respingem miturile care încearcă să minimalizeze sau să subestimeze identitatea și contribuția ucrainenilor la istoria mondială și să recunoaștem și să celebrăm diversitatea culturală și istorică a Ucrainei.

Faptul că rușii lovesc doar infrastructură militară în timpul conflictului din Ucraina rămâne doar un mit. Datele și rapoartele recente arată că infrastructura civilă și zonele populate sunt, de asemenea, afectate de atacurile rusești.

În data de 29 decembrie 2023, un atac aerian masiv al Rusiei a lovit o maternitate, un centru comercial și alte clădiri civile în Ucraina, soldându-se cu 31 de morți și peste 160 de răniți. Acest lucru contrazice clar ideea că rușii vizează exclusiv infrastructura militară.

În luna martie 2024, alte rapoarte au dezvăluit că Rusia a efectuat atacuri asupra infrastructurii civile în Odesa, provocând zeci de victime. Școli, centre comerciale, biserici și blocuri de apartamente au fost printre țintele atacurilor, conform rapoartelor publicate de New York Times.

Harta teritoriilor ocupate oferă o imagine clară a extinderii ocupației rusești în Ucraina, incluzând nu doar zone militare, ci și zone populate.

Aceste informații contrazic cu fermitate mitul că rușii vizează exclusiv infrastructura militară. Este important să recunoaștem că atacurile asupra infrastructurii civile și a zonelor populate au un impact devastator asupra populației civile și trebuie să condamnăm astfel de acțiuni în întregime. O astfel de strategie de război afectează nevinovați și agravează suferința umanitară în conflictul din Ucraina.

Conflictul din Ucraina continuă, iar oamenii cu siguranță nu călătoresc acolo pentru vacanțe așa cum sugerează unele mituri. 

Realitatea este că violențele și tensiunile persistă în regiune, iar acestea sunt dovedite de atacurile recente.

Pe data de 24 martie, au avut loc atacuri în Ucraina, iar imaginile prezentate de Reuters demonstrează că Rusia a efectuat un bombardament major asupra Ucrainei, deci riscul pentru cei care călătoresc în Ucraina rămâne real și semnificativ.

Deși poate părea că situația s-a stabilizat în anumite perioade, datele privind fluxul de treceri ale frontierei dintre Ucraina și România dezvăluie că tensiunile persistă. În ultimii doi ani, s-au înregistrat milioane de treceri de frontieră între cele două țări, iar anumite trenduri indică o creștere a tranzitului prin România, în special în ultimele luni.

Mai mult decât atât, analiza fluxului de refugiați ucraineni în România arată că o treime dintre aceștia au părăsit țara în ultimul an. Această realitate contrazice ideea că oamenii călătoresc în Ucraina pentru vacanțe și evidențiază continuarea fluxului de persoane care încearcă să scape de violențe și să găsească siguranță în alte locuri.

Prin urmare, este esențial să fim conștienți de realitățile conflictului din Ucraina și să evităm să perpetuăm mituri care ar putea să minimalizeze gravitatea situației și să subestimeze riscurile implicate în călătoriile în regiune.